luni, 31 mai 2010

CIUPERCI LA CUPTOR CU MOZZARELLA

Aceasta reteta foarte gustoasa este si sanatoasa si asta datorita continutului de nutrienti.
Ne trebuie:
- cateva ciuperci mari (asta in functie de cate bucati doriti sa faceti)
- cateva felii de mozzarella
- 1/2 ardei verde
- 1/2 ardei rosu gras
- 1 legatura ceapa verde
- sare si piper
- cateva fire de patrunjel verde proaspat
- 1-2 felii de sunca (este optional)
-
Cum le pregatim: se curata ciupercile, si cu un cutit cu varf rotunjit se curata si acei cili maronii din interior, apoi se spala bine iar coditele nu se arunca pentru ca se vor folosi la umplut. Curatam si legumele (adica: ceapa, ardeii) si le taiem cubulete fine, la fel procedam si cu coditele de la ciuperci, sunca (daca dorim) si patrunjelul.


            Cand sunt toate taiate le punem la calit in tigaie cu 2 linguri de ulei.

Amestecam si condimentam cu sare si piper.

Cand legumele si-au schimbat culoarea adaugam si patrunjelul tocat.

      Luam de pe foc si cu aceasta compozitie umplem ciupercile dupa ce le-am pudrat inainte cu putina sare.
Deasupra fiecarei ciuperci asezam felii subtiri de mozzarella peste care eu am presarat si putin chilli.

Punem ciupercile intr-o tava in care am pus hartie de copt si le dam aprox. 20-30 minute la cuptorul incalzit
in prealabil.
Asa arata proaspat scoase de la cuptor, o sa vedeti ca lasa foarte multa apa.

Si sunt gata. Eu le-am servit si cu cas pane, alaturi de rosii si castraveti proaspeti, o bunatate de mancare,
ce mai. O sa vedeti atunci cand o sa pregatiti si voi.

S-aveti pofta!
                                    

duminică, 30 mai 2010

PRAJITURA MAIA

Prajitura pe care v-o propun azi este o prajitura fina, cremoasa si tare buna.
Avem nevoie de (ingredientele sunt pentru 1 foaie):
- 3 oua
- 3 linguri zahar
- 2 linguri faina
- 4 linguri nuca macinata sau migdale
- 1 lingura apa
- 1/2 lingurita praf de copt
Pentru crema Ganache:
- 200 ml frisca
- 200 gr. ciocolata neagra
Pentru mousse de ciocolata alba:
- 300 ml frisca
- 300 gr. ciocolata alba
Pentru foaie - batem albusurile spuma tare cu zaharul,
adaugam galbenusurile,
apa, nuca macinata
si la urma faina amestecata cu praful de copt.
 
Se coace compozitia pe hartie de copt la foc potrivit pana se rumeneste. Pregatim ingredientele si ptr. cea de-a doua foaie.
Apoi pregatim ciocolata pentru topire adica o facem fulgi cu un cutit.

Pentru crema Ganache: se incalzeste frisca si se adauga ciocolata neagra facuta fulgi.
Se amesteca bine pana se topeste, se ia de pe foc si se lasa la racit, apoi se mixeaza.
 
Pentru mousse-ul de ciocolata alba, se topeste ciocolata alba facuta fulgi in 2 linguri de frisca incalzita, apoi se adauga in frisca pe care am mixat-o putin inainte.
 
Si acum sa va spun cum am asamblat-o, deoarece este important ptr. ca foile nu sunt nici ele tari.
Intindem pe fiecare foaie 1/3 din crema Ganache,
 se lasa aprox. 1 ora la frigider pentru a se intari cel putin una dintre foi, pe care va fi intinsa crema mousse de ciocolata alba.

Se rastoarna peste foaia cu mousse cealalta foaie cu crema Ganache "in jos".
Se orneaza cu restul de 1/3 din crema Ganache pastrata.

 
Se da la rece aprox. 1-2 ore pentru a se intari cremele, apoi se poate servi.


marți, 25 mai 2010

CAS PANE

Este o mancarica destul de simplu de pregatit, o reteta de vara care nu necesita mult timp pe langa aragaz totodata si foarte gustoasa daca sti sa o combini cu alte preparate.
Avem nevoie de:
- cateva felii de cas (puteti folosi si cascaval din comert insa trebuie sa fie tare)
- 50 ml lapte
- cateva linguri de faina alba
- 2 oua
- sare si piper
- ulei pentru prajit.
 
Cum se face: se taie casul felii subtiri, se inmoaie in lapte
 
apoi se da pe ambele parti prin faina
 
iar mai apoi se trece prin ouale batute bine si condimentate cu sare si piper si in care am adaugat si putina faina. 
 
Se pune la prajit in tigaie teflonata cu putin ulei.

 
Se coace pe ambele parti. Si gata este numai bun pentru a fi servit.


Pe langa cas eu am mai servit si niste ciuperci la cuptor cu mozzarella, reteta pe care am sa v-o dezvalui in curand.